Fațetele dentare NO PREP cu tratament minim invaziv ghidat - Ada Dental Center

0723 071 014

Programări online

PROGRAMARE ONLINE 0723.071.014

Fațetele dentare NO PREP cu tratament minim invaziv ghidat

27/11/23 11:00 AM

Fațetele dentare NO PREP (fără pregătire) sunt o opțiune practică și des utilizată de medicii stomatologi pentru pacienții care doresc să aibă un zâmbet perfect, fără afectarea dinților prin șlefuire sau alte metode invazive.

La clinica Ada Dental Center poți beneficia de un tratament complet pentru fațetele dentare no prep, realizat cu ajutorul tehnologiei digitale. Mai mult decât atât, clinica noastră este certificată în tehnologia DSD (Digital Smile Design) ce vă oferă o experiență unică, revoluționară, care vă corectează dantura și vă crează zâmbetul perfect pe care l-ați dorit mereu.

Cu ce se diferențiază fațetele dentare NO PREP de cele obișnuite

Diferența principală între fațetele dentare tradiționale și cele no prep constă în cantitatea minimă sau chiar absența pregătirii dinților înainte de aplicarea fațetelor. În mod obișnuit, pentru aplicarea fațetelor dentare, este necesar să se îndepărteze o cantitate mică de smalț din fața dinților pentru a face loc fațetelor și pentru a asigura o potrivire mai bună. Cu toate acestea, fațetele dentare no prep (au aproximativ 0,3-0,4 mm grosime) sunt concepute să necesite cât mai puțin sau deloc îndepărtarea smalțului dentar.

Merită spus că din punct de vedere tehnic, ele sunt executate digitalizat fiind superioare celor clasice. De asemenea, la fațetele dentare no prep vă bucurați de precizie și adaptare perfectă pe dinte, având o longevitate mai mare față de cele clasice.

Avantajele fațetelor dentare no prep

Principalul avantaj al fațetelor dentare no prep este reprezentat de conservarea mai mare a structurii dentare naturale. Practic, ceea ce se realizează în cabinet este scanarea, modelarea digitală și cimentarea fațetelor. Inclusiv procesul tehnologic este digitalizat, frezaj CAD-CAM de înaltă precizie și scurtă durată de execuție.

Un alt avantaj: deoarece nu se produce o șlefuire a dinților, nu vei avea nevoie nici de anestezie. Procedura este una fără durere, cu un confort maxim pentru pacient.

Când este indicat să apelezi la fațetele dentare NO PREP

Împreună cu medicul dentist vei putea decide dacă fațetele dentare NO PREP reprezintă  varianta potrivită pentru tine. Totuși, iată în ce cazuri se utilizează cel mai des această procedură.

În primul rând, atunci când obiectivul nostru este să corectăm forma și dimensiunea dinților, într-un mod cât mai puțin invaziv și într-un timp cât mai scurt.

De asemenea, pot fi situații în care pacientul are dinți uzați, cu spații între ei sau cu fracturi ori a trecut recent printr-un tratament ortodontic. Și în aceste cazuri fațetele dentare NO PREP pot fi o variantă ce merită luată în calcul. Se mai pot face și corecturi mici de culoare (albire).

Există și cazuri în care fațetele dentare NO PREP s-ar putea să nu poată fi folosite fără un tratament ortodontic prealabil, mai ales dacă ai dinții foarte înghesuiți.

quote

Articole recente Ada Dental

Molari de minte cu probleme de erupție

Aproape că nu există persoană care să nu fi experimentat măcar o dată în...
vezi articolul

Albirea dentară: tipuri de tratament pentru un zâmbet...

Un aspect estetic al danturii, cu dinți albi, sănătoși, oferă încredere și...
vezi articolul

Ce este chistul dentar și cum poate fi acesta tratat

Chistul dentar este o mică umflătură sau o cavitate umplută cu lichid,...
vezi articolul