Site icon Ada Dental Center

De ce bebelușul are nevoie de îngrijirea specială a cavității bucale încă din primele zile de viață

Știați că nou-născutul necesită o igienă orală aparte, chiar din primele zile de viață, aspect extrem de important pentru dezvoltarea ulterioară armonioasă și sănătoasă a oaselor maxilarului și a dinților? Și, mai mult, toți membrii familiei, dacă au probleme ale danturii, gingiilor sau ale cavității bucale, le pot transmite nou-născutului.

Am creat un program special destinat sănătății orale a bebelușilor, nu numai pentru că este foarte important pentru viitorul adult să aibă o dantură sănătoasă, dar și pentru că formarea danturii trebuie să debuteze pe un regim de viață sănătos încă din primele luni de viață. Programul pe care l-am conceput în cadrul clinicii noastre conține:

De asemenea, vom încerca să vedem de unde provinde obiceiul vicios de a suge degetul, mânuța, jucările sau alte obiecte și, bineînțeles, sfaturi pertinente prin care se pot combate acestea.
La fel de importante sunt detaliile privind rolul alăptatului la sân în dezvoltarea maxilarelor și a dinților sugarului și care ar putea fi dieta bebelușului pentru a ne asigura că acesta va avea dinți sănătoși.

Programul se adresează în primul rând tinerelor mămici, pentru că ele sunt primele care trebuie să știe cât mai multe detalii despre cum să mențină sănătatea bebelușului, să acționeze singure în caz de nevoie, până să ajungă la medic sau asistentul medical.

În același timp, este un program pentru toți membri familiei care vin în contact direct ori se ocupă de bebeluș în anumite perioade, cum sunt bunicii, frații mai mari sau bonele. Tocmai de aceea, va exista un contact permanent între membrii echipei și pacienți, aceștia din urmă urmând să aibă acces permanent la o suită de sfaturi și asistență personalizată din partea echipei Ada Dental Center.

PreVino la Ada Dental Center pentru prevenție și sănătate!

Exit mobile version