Frica de dentist, denumită și dentofobie, este relativ comună și în rândul adulților, nu doar la copii. Fiecare din noi putem experimenta o stare de neliniște uneori mai mare, alteori mai redusă, atunci când interacționăm cu un medic stomatolog. Problemele apar însă atunci când frica de dentist e atât de accentuată încât evităm să mergem la acesta, deși avem nevoie.
De obicei ne este teamă de ceea ce nu cunoaștem, precum și de lucrurile pe care nu le putem controla. De aceea este important să găsiți un medic stomatolog care comunică și vă explică procedura de lucru, ce senzații veți avea pe parcursul intervenției și, bineînțeles, cum trebuie să vă îngrijiți în continuare dantura. Comunicarea este o primă cheie în abordarea fricii de dentist.
În cadrul clinicii Ada Dental Center, oferim tratamente medicale de ultimă generaţie, fără durere, precum şi tehnici de înfrumuseţare de top (estetică faciala). Datorită experienței de peste 20 ani, ne-am dezvoltat proceduri și servicii de calitate la cel mai înalt nivel, pentru ca fiecare pacient să se simtă într-un mediu sigur, relaxant, fără frică.
Frică de dentist sau fobie?
Deseori frica sau fobia de dentist sunt considerate ca fiind același lucru. În realitate, lucrurile sunt puțin diferite. În primul rând, frica este o teamă mai mică sau mai accentuată pe care o avem la debutul unei ședințe la stomatolog, dar, spre finalul ei, să ne simțim totuși mai bine.
Pe de altă parte, fobia este o stare mult mai puternică de frică, ce poate fi considerată chiar o tulburare de anxietate. În acest caz, persoana va evita să meargă la dentist, chiar dacă are nevoie, iar dacă va ajunge acolo va manifesta simptome fizice și emoționale de teamă asupra procedurii și/sau medicului.
Simptomele asociate cu frica de dentist
- Bătăi rapide ale inimii (palpitații) sau chiar tahicardie.
- Transpirație excesivă, mai ales în zona palmelor.
- Senzație de sufocare sau dificultăți de respirație.
- Greață sau senzație de disconfort abdominal.
- Tremur sau tensiune musculară.
- Amețeli sau senzația de slăbiciune.
Pe lângă aceste manifestari fizice, există și unele simptome emoționale / comportamentale: anxietate la gândul vizitei la dentist; evitarea programării la dentist chiar și atunci când există dureri sau probleme dentare evidente; iritabilitate sau schimbări de dispoziție legate de apropierea consultației.
De ce simțim frică de dentist?
Pot exista foarte multe cauze care pot contribui la starea de frică asociată procedurilor stomatologice. Important este să conștientizezi că nu ești singura persoana în această situație și că există soluții la temerile tale.
Un motiv des întâlnit este experiența mai puțin plăcută din trecut. În acest caz deschiderea ta în legătură cu ce simți îl va ajuta pe medicul stomatolog să te înțeleagă și să îți explice tot ce trebuie să știi pentru a te simți în siguranță.
Din păcate, foarte multe povestiri sau informații auzite de la alții despre proceduri dureroase nu te vor ajuta. Fiecare pacient este diferit, la fel cum este și fiecare medic stomatolog. Evită așadar să asculți experiențele altora și încearcă să găsești un medic cu care să rezonezi și care să abordeze într-un mod profesionist inclusiv temerile tale.
Un alt motiv poate să fie teama de durere sau de injecții, în general. Și în acest caz, doar o discuție sinceră și deschisă cu medicul stomatolog te va ajuta să treci mai ușor peste frică. De asemenea, o parte din oameni se tem și de anestezic.
Totodată, și teama de sufocare sau incapacitatea de a înghiți poate să accentueze frica de dentist.
Chiar și unele sunete sau mirosuri specifice unui cabinet medical pot declanșa frica.
Medicul dentist este cel mai bun prieten al danturii tale
Chiar dacă sună a clișeu, o abordare pozitivă te va ajuta mai mult în găsirea unui medic stomatolog care să îți înțeleagă frica și să te ajute cu diverse tehnic de relaxarei. Din fiecare experiență ar trebui să înveți câte ceva și să poți comunica mai eficient cu medicul tău. Caută pe cineva răbdător, atent și care îți explică procedurile medicale pe care le ai de urmat, astfel încât să te simți în siguranță.
Respirația profundă poate diminua și ea stările de anxietate. Respiră adânc și lent pentru a reduce tensiunea și anxietatea. Focalizează-te pe respirație pentru a-ți distrage atenția de la procedură.
Distragerea atenției este și ea o metoda prin care te poți relaxa. Ascultă muzică sau podcast-uri prin căști în timpul vizitei la dentist. Aceasta poate diminua sunetele asociate cu tratamentul și îți poate distrage atenția.
Tehnici de expunere graduală: În cazul în care simți că anxietatea este mare, poate ar fi mai bine să începi cu vizite scurte la cabinet, în primă fază fără proceduri medicale. Discută cu dentistul despre curățarea dinților sau examinare înainte de a trece la tratamente mai complexe.
Moment oportun: Alege un moment al zilei în care ești mai relaxat (de exemplu, dimineața) și nu aștepta să ai o zi aglomerată sau stresantă înainte de programare.
Dacă ai frică de dentist, îți recomandăm să cauți o clinică dentară unde pacientul e pus pe primul loc. La Ada Dental Center îți putem garanta că învingem teama de dentist cu ajutorul echipei de specialiști, aceștia având multă experiență profesională și empatie cu fiecare pacient în parte. Mai mult decât atât, clinica noastră oferă soluții de tratament personalizat minim invaziv și se implică în consolidarea relației medic pacient. Pentru ca tu să fii bine și să te bucuri de un zâmbet perfect!