Incrustațiile Inlay și Onlay sunt lucrări dentare de înaltă precizie, folosite pentru a restaura dinții deteriorați, în special în cazul în care daunele sunt prea mari pentru a fi reparate cu o simplă plombă, dar nu suficient de extinse pentru a necesita o coroană dentară completă.
Mai exact, incrustațiile Inlay Onlay sunt variantele perfecte, atunci când medicul stomatolog nu dorește să realizeze o șlefuire extinsă a dintelui pentru o coroană dentară, fiind o soluție minim invazivă și conservatoare. Astfel se păstrează o cantitate mai mare din structura sănătoasă a dintelui și vitalitatea acestuia. Sunt indicate atunci când o simplă plombă ar fi insuficientă, mai ales din punct de vedere al rezistenței, în cazul înlocuirii obturațiilor vechi sau pentru a reface anatomia dintelui cu uzură accentuată.
Ce înseamnă Inlay Onlay și care sunt diferențele?
Inlay-urile sunt piese de restaurare dentară fabricate în laborator, care se potrivesc perfect în cavitățile create în suprafața ocluzală (suprafața de mestecat) a unui dinte. Acestea se folosesc pentru a repara cariile sau alte leziuni ale cuspizilor (vârfurile) dintelui.
O serie de avantaje ale inlay-urilor sunt: durabilitatea crescută față de o plombă tradițională; conservare mai bună a dintelui natural, eficiență crescută pentru cariile interdentare.
Onlay-urile sunt similare cu inlay-urile, dar se extind peste una sau mai multe fețe ale dintelui. Practic, ele acoperă o parte mai mare a dintelui, inclusiv vârfurile acestuia. Onlay-urile oferă o restaurare mai cuprinzătoare și sunt o alternativă excelentă la coroanele dentare, păstrând o parte mai mare din structura naturală a dintelui.
Materiale folosite pentru Inlay Onlay
Inlay-urile și Onlay-urile pot fi realizate din mai multe tipuri de materiale, fiecare având propriile avantaje și dezavantaje. Iată cele mai comune materiale utilizate:
Ceramică – Oferă o estetică superioară, poate fi colorat pentru a se potrivi perfect cu culoarea dintelui natural.
Aur – Nu provoacă reacții alergice și este foarte bine tolerat de organism. Din punct de vedere estetic, nu este însă prima opțiune.
Oxid de zirconiu – Poate fi colorat pentru a se potrivi cu dinții naturali, imitând foarte bine smalțul dentar.
Procesul de realizare
Evaluare și pregătire: Medicul stomatolog evaluează starea dintelui și decide dacă o incrustație Inlay sau Onlay este potrivită. Apoi, îndepărtează minim invaziv straturile afectate de carie și substratul dentar deteriorat, pastrând vitalitatea dintelui.
Amprenta dentară: Clasic, se ia un mulaj al preparației dintelui, care este trimis în laborator pentru a crea modelul pe care se realizează incrustația personalizată. Prin digitalizare, amprenta este înlocuită de scanarea intraorală a dintelui, modelul și designul sunt digitale, iar restaurarea se realizează prin frezaj computerizat CAD/CAM.
Obturația provizorie: Pentru a proteja dentina expusă se aplică o umplutură provizorie până când incrustația permanentă este gata.
Aplicarea finală: Inlay-ul sau Onlay-ul fabricat în laborator este fixat în dinte cu ajutorul unui adeziv dentar special. Se verifică raportul cu dinții vecini și rapoartele de ocluzie.
Incrustațiile Inlay și Onlay reprezintă o soluție eficientă și estetică pentru repararea dinților deteriorați, oferind durabilitate și o restaurare naturală a funcției și aspectului dintelui.